Sesiune suplimentară 22-23 septembrie 2022
Conform hotărârii Consiliului Facultății din 19.09.2022, în zilele de 22-23 septembrie 2022 se va organiza o sesiune suplimentară pentru studenții anilor I – III licență, respectiv anul I master, ale căror trecere în anul de studiu următor mai depinde de promovarea a maxim 2 examene, adică:
- Au acumulat minim 40 de credite din anul de studiu curent, dar mai au maxim două examene creditate nepromovate din anul de studiu anterior, SAU
- Au toate examenele promovate din anii precedenți, dar nu au reușit să acumuleze minim 40 de credite în anul curent și prin promovarea a încă maxim două examene ar putea atinge acest prag, SAU
- Au un examen creditat din anul precedent și/sau prin promovarea a încă unui examen de an ar acumula 40 de credite pe anul curent.
Studenții care îndeplinesc condițiile de mai sus, vor semnala dorința de participare la această sesiune prin depunerea la secretariat a unei cereri în care să menționeze:
- Numele și prenumele,
- Programul și anul de studiu de care aparțin,
- Denumirea disciplinei și numele cadrului didactic la care ar dori să susțină examenul.
Cererile vor fi trimise ca document .word sau .pdf atașat la un e-mail trimis de pe adresa instituțională a studenților (…@student.unitbv.ro) la adresa f-dpm@unitbv.ro.
Nu se vor accepta:
- cereri incomplete sau trimise de pe adresa personală,
- cererile studenților care nici prin promovarea celor două examene nu ar îndeplini condițiile de trecere în anul următor.
Termen: marți, 20.09.2022, ora 12:00.
Deoarece secretariatul va trebui să anunțe cadrele didactice pentru care s-au primit solicitări și să colecteze și centralizeze datele de examen de la aceștia, cererile trimise după această oră nu vor fi luate în considerare!
Pentru examenele creditate se va achita o taxă de 150 RON, iar dovada plății se va preda cadrului didactic examinator.