Studenții Facultății de Design de produs și mediu prezenți la a 9-a ediție a ”GLASSBERRIES DESIGN AWARDS”
Este al treilea an consecutiv în care studenții programelor de studii Design Industrial și Industrial Design de la Universitatea Transilvania din Brașov au fost invitați să participe la prestigioasa competiție de design în domeniul ambalajelor din sticlă, alături de studenți din Portugalia și Polonia.
Competiția Glassberriess Design Awards, organizată de firma BA Glass din Portugalia se află la cea de-a 9-a ediție.
Tema propusă pentru acest an este inspirată din ciclul de viață al sticlei și este bazată pe următoarele caracteristici: identitate solidă, creativitate, inovație și dezvoltare durabilă. Participanții din acest an sunt studenții Diana ASMARANDEI - anul IV ID, Alexandru-Florin BARBU - anul IV ID, Oana MARCU - anul IV ID și Ioana CIOCAN - anul IV DI. Proiectele studenților noștri, realizate sub coordonarea prof. Lucian BÂRSAN au fost selectate pentru faza finală, evaluarea lucrărilor și stabilirea câștigătorilor fiind programată pentru luna noiembrie 2020.