Design de produs, Mecatronică și Mediu
Departamentul Design de produs, Mecatronică și Mediu s-a format în anul 2011 prin reunirea colectivelor catedrelor de Design de Produs și Robotică, Chimie și Mediu și Mecanica Fină și Mecatronică.
La baza activității desfășurate în cadrul Departamentului se află concepția, dezvoltarea şi implementarea de produse high-tech, în contextul Dezvoltării Durabile ca prioritate comună în care resursele complementare reunite ale celor 47 de cadre didactice ale colectivului conduc la o creștere calitativă semnificativă.
Din punct de vedere al activității didactice, departamentul Design de produs, Mecatronică și Mediu coordonează opt programe de studii de licență și două programe de masterat. Studiile universitare de doctorat se desfășoară în cadrul departamentului sub coordonarea a 15 conducători de doctorat titulari pe patru domenii acreditate (conform Ordinului MENCS nr. 5382/2016): Inginerie Mecanică, Ingineria Materialelor, Inginerie Industrială și Inginerie și Management.
Membrii Departamentului